Despre mine
Înainte de a fi politician, sunt un om. Un om care își iubește rădăcinile și care a învățat din familie și din comunitatea natală respectul față de ceilalți și devotamentul față de locul în care trăim. Am crescut în satul Timișești, un loc unde tradițiile, credința și munca cinstită erau valori esențiale. De la părinții mei, oameni credincioși și muncitori, am deprins lecții importante despre viață, iar dascălii mi-au insuflat dorința de a deveni un om integru.


După ce am absolvit Liceul de Aviație, am urmat o carieră în Ministerul de Interne. În 2001, am absolvit Facultatea de Drept la Iași și am devenit ofițer de poliție, o funcție prin care am încercat să protejez și să ajut oamenii. Însă, am simțit că pot mai mult, că pot schimba în mod direct viețile oamenilor din jurul meu.
