Ședința Adunării Generale a Asociaților din cadrul ADI EcoNeamț

Am participat astăzi la ședința Adunării Generale a Asociaților din cadrul ADI EcoNeamț, alături de reprezentanții UAT-urilor membre.

Am discutat aspecte importante pentru buna funcționare a asociației, dar și despre proiectul unei noi stații de sortare și tratare a deșeurilor, care urmează să fie realizată în apropierea actualului depozit județean de la Girov.

Mulțumesc administrației locale din Girov pentru sprijin și deschidere. Este o investiție majoră, pentru care Consiliul Județean Neamț a identificat o oportunitate de finanțare și care va ajuta județul să aibă un sistem de gestionare a deșeurilor mai modern și mai eficient.

Colaborarea dintre administrațiile locale este esențială pentru proiectele de mediu de care județul are nevoie.